Încadrarea în slujire

Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti (Facultatea de Teologie Penticostală) este o instituţie de învăţământ superior cu caracter confesional. Acest lucru înseamnă că principalul obiectiv al şcolii este formarea viitorilor slujitori ai bisericilor penticostale din România. Astfel cu cât numărul de absolvenţi implicaţi în slujirea bisericească este mai mare, cu atât obiectivul institutului este mai bine conturat.
    Între anii 1998-2001, situaţia absolvenţilor arată în felul următor: în 1998 au absolvit cursurile I.T.P. un număr de 90 de studenţi, dintre care 61 au obţinut diploma de licenţă (67.7% ); în anul 1999 au fost 82 de absolvenţi, dintre care 49 au obţinut diploma de licenţă  (60%); în anul 2000, din 51 de absolvenţi 29 au obţinut diploma de licenţă (57%); în anul 2001 din 49 de absolvenţi 44 au obţinut diploma de licenţă (90%). Dintre aceşti absolvenţi aproximativ 75% sunt implicaţi în diferite forme de slujire ca: păstori, presbiteri, diaconi, evanghelişti, precum si profesori de religie în învăţământul de stat sau învăţători de şcoală duminicală în biserici.
În perioada 2003-2006 au absolvit cursurile Institutului Teologic şi au obţinut diplomă de licenţă prin intermdiul unei universităţi de stat acreditate, un număr de 121 de tineri. Dintre aceştia 100 băieţi, iar 21 fete. Acest raport este explicabil atât din cauza specificului I.T.P., care este o şcoală confesională, cât şi din cauza specializării, teologie penticostală pastorală şi didactică, până în 2005 la zi, şi 2006 la I.F.R. (în prezent există o singură specializare – „Teologie penticostală pastorală”). Aceşti absolvenţi au provenit din bisericile Comunităţilor Regionale Penticostale din România, după cum urmează: 16 absolvenţi de la Com. Reg. Arad, 8 de la Com. Reg. Braşov, 6 de la Com. Reg. Bihor, 20 de la Com. Reg. Bucureşti, 29 de la Com. Reg. Cluj, 8 de la Com. Reg. Constanţa, 7 de la Com. Reg. Maramureş-Sătmar, 8 de la Com. Reg. Oltenia-Argeş, 18 de la Com. Reg. Suceava. Există un absolvent şi din Republica Moldova.
Prezentată pe ani, situaţia absolvenţilor arată în felul următor: în 2003 au absolvit cursurile I.T.P. un număr de 30 de studenţi, în 2004 au absolvit 33 de studenţi, în 2005 au absolvit 34 de studenţi, iar în anul 2006 au absolvit 24 de studenţi.
Cei mai mulţi dintre cei 121 de absolvenţi (până în anul 2006 - 75 de absolvenţi) sunt deja implicaţi în mod activ în diferite forme de slujire. Această situaţie demonstrează faptul că un procent semnificativ din absolvenţii I.T.P. sunt  încadraţi şi lucrează în domeniul în care s-au specializat la I.T.P.

Având în vedere faptul că în Romania există aproximativ 400.000 de credincioşi penticostali, iar majoritatea păstorilor slujesc în mai multe biserici, este destul de clar că Institutul Teologic Penticostal are un rol deosebit de important pentru formarea de noi slujitori în viitor.
La scară naţională se poate observa o colaborare bună între păstorii cu experienţă şi noua generaţie de păstori. Cererea de cadre didactice specializate în domeniul religiei începe să fie satisfăcută datorită absolvenţilor care se simt atraşi de această formă de slujire. Actualmente un număr mare dintre cadrele didactice (titulare şi nu numai) ale institutului au absolvit cursurile acestei şcoli.
Majoritatea absolvenţilor, după ce şi-au finalizat studiile, au revenit în localităţile de unde au plecat şi au întărit legăturile cu păstorii lor. Cei care au fost ordinaţi mai recent, colaborează strâns cu liderii bisericii, aşa ca se poate constata fie o lucrare benefică ce împleteşte experienţa cu dinamismul, fie o predare a ştafetei slujirii de la o generaţie la alta.
Cu toate acestea, se cunosc şi cazuri de absolvenţi care s-au orientat spre alte zone ale ţării mai sărace privind numărul bisericilor evanghelice şi al slujitorilor. Aici putem remarca extinderea lucrării spirituale în Dobrogea. Zona aceasta a fost una dintre cele mai aride zone privind slujirea evanghelică, dar în momentul de faţă acolo slujesc absolvenţi ai Institutului Teologic Penticostal răspândiţi de la Tulcea până la Mangalia.
Oltenia reprezintă o zonă defavorizată din punct de vedere al slujirii evanghelice. Şi aici slujesc deja absolvenţi ai institutului. Este posibil ca în viitor şi alţi absolvenţi să opteze pentru implicarea în această zonă.
O altă zonă ce merită acordarea atenţiei este sudul Moldovei. Această zonă este una cu puţine biserici penticostale şi, de asemenea, aici sunt foarte puţini slujitori.
Pe lângă activităţile din cadrul bisericii locale, absolvenţii I.T.P. sunt implicaţi şi în alte acţiuni cu caracter umanitar, în diferite fundaţii şi asociaţii care încearcă să aducă speranţă în rândul celor năpăstuiţi.
Absolvenţii care au părăsit ţara frecventează bisericile din diaspora, şi slujesc acolo ca pastori, predicatori şi evanghelişti. Se constată, astfel, că pregătirea lor teologică este de folos bisericilor penticostale româneşti din diaspora. Este demn de menţionat şi faptul că majoritatea membrilor Consiliului Bisericesc al Cultului Creştin Penticostal din România au absolvit cursurile Institutului Teologic Penticostal din Bucureşti.
În cei aproape 35 de ani de existenţă a învăţământului confesional penticostal, dintre care 14 ani sub regim comunist, Seminarul Teologic, iar ulterior Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti - Facultatea de Teologie Penticostală cu specializarea „Teologie penticostală pastorală” - şi-a împlinit menirea în a oferi bazele academice şi spirituale în ce priveşte slujirea pastorală şi în domeniul educaţional multor absolvenţi din toate zonele României.

  Despre I.T.P. Facultate Departament I.F.R. Cercetare Bibliotecă Studenţi
  Acreditare
Conducere
Consiliul Director al I.T.P.
Carta I.T.P.
Scurt istoric şi cadru juridic
Marturisirea de credinţă
Misiune şi obiective
Campus
Localizare I.T.P.
Program de studii/specializare
Adresabilitate şi perspective
Forme de învăţământ
Cadre didactice
Plan de învăţământ
Discipline
Structura anului universitar
Regulamente şi metodologii
Practica de specialitate
Taxe
Tipizate: cereri/diverse documente
Tipizate: contracte
Resurse didactice
Obţinere titluri didactice (condiţii)
Cadru juridic
Conducere
Centrul de studiu I.F.R.
Misiune şi obiective
Adresabilitate
Materiale didactice
Procesul didactic
Taxe şi rambursări
Platforma Moodle
Calendarul disciplinelor
Aspecte generale
Plan de cercetare
Jurnalul Plērōma
Simpozioane
Proiecte de cercetare
Publicaţii
Informaţii generale
Regulament bibliotecă
Catalog
Viaţa în campusul I.T.P.
Călătorii misionare
Încadrarea în slujire
Revista „Ecouri I.T.P.”
A.A.S.I.T.P.-ALUMNI

© Toate drepturile rezervate I.T.P. 2008-2010 index: 6456.