Simpozion „Dietrich Bonhoeffer” - Timişoara 21 aprilie 2010

Peste 80 de persoane au participat miercuri, 21 aprilie, la un eveniment editorial intitulat „Harul costisitor şi ucenicia creştină în teologia lui Dietrich Bonhoeffer”, organizat de Centrul Areopagus, în colaborare cu Grupul Editorial Logos şi Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti. Vorbitorii, Conf. univ. dr. Corneliu Constantineanu, Conf. univ. dr. Emil Bartoş şi Asist. drd. Emanuel Conţac, au prezentat ucenicia în viaţa şi gândirea lui teologului Dietrich Bonhoeffer, reprezentant emblematic al rezistenţei antinaziste din Germania, ucis de autorităţi prin spânzurare pe 9 aprilie 1945.

Partea a doua a evenimentului a fost dedicată lansării cărţii Costul uceniciei (trad. Ligia Taloş, editor Emanuel Conţac), publicată în româneşte de Editura Peregrinul (www.peregrinul.ro). Costul uceniciei, cea mai cunoscută lucrare a lui Bonhoeffer (tipărită prima dată în 1937, la patru ani după instalarea lui Hitler la conducerea Germaniei), constituie un veritabil protest împotriva secularizării Bisericii şi ieftinirii harului. Deşi izvorâtă din circumstanţele zbuciumate prin care a trecut Biserica evanghelică din Germania în anii 1933-1945, cartea lui Bonhoeffer despre ucenicie îşi păstrează până astăzi actualitatea şi continuă să fie o nepreţuită sursă de inspiraţie pentru credincioşii care au înţeles că harul nu poate separat de ascultare, iar ascultarea nu poate constitui performanţa meritorie spirituală a unei elite de la marginea Bisericii.

Evenimentul editorial de la Centrul Creştin Areopagus constituie primul dintr-o serie de manifestări dedicate cărţii Costul uceniciei şi teologului Dietrich Bonhoeffer. Pe data de 11 mai, ora 17.30, Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti va găzdui un simpozion similar, avându-i ca vorbitori pe Prof. univ. dr. Hans Klein (Departamentul de Teologie Protestantă din cadrul U.L.B.S.),  Conf. univ. dr. Emil Bartoş, Lector univ. dr. Ioan Brie şi Lector univ. dr. Ciprian Terinte. Cu acest prilej va avea loc şi lansarea cărţii Costul uceniciei.
 
Pentru mai multe detalii vezi aici.
  Despre I.T.P. Facultate Departament I.F.R. Cercetare Bibliotecă Studenţi
  Acreditare
Conducere
Consiliul Director al I.T.P.
Carta I.T.P.
Scurt istoric şi cadru juridic
Marturisirea de credinţă
Misiune şi obiective
Campus
Localizare I.T.P.
Program de studii/specializare
Adresabilitate şi perspective
Forme de învăţământ
Cadre didactice
Plan de învăţământ
Discipline
Structura anului universitar
Regulamente şi metodologii
Practica de specialitate
Taxe
Tipizate: cereri/diverse documente
Tipizate: contracte
Resurse didactice
Obţinere titluri didactice (condiţii)
Cărţi recomandate de I.T.P.
Cadru juridic
Conducere
Centrul de studiu I.F.R.
Misiune şi obiective
Adresabilitate
Materiale didactice
Procesul didactic
Taxe şi rambursări
Calendarul disciplinelor
Aspecte generale
Plan de cercetare
Jurnalul Plērōma
Simpozioane
Proiecte de cercetare
Publicaţii
Informaţii generale
Regulament bibliotecă
Catalog
Viaţa în campusul I.T.P.
Călătorii misionare
Încadrarea în slujire
Revista „Ecouri I.T.P.”
A.A.S.I.T.P.-ALUMNI

© Toate drepturile rezervate I.T.P. 2008-2010 index: 8016.