Harul costisitor şi ucenicia creştină în teologia lui Dietrich Bonhoeffer

Marți, 11 mai 2010, începând cu orele 17,30, Institutul Teologic Penticostal din București a găzduit lansarea cărții „Costul uceniciei”, de  Dietrich Bonhoeffer, în cadrul unui simpozion la care și-au adus contribuția:  Pastor Prof. univ. dr. Hans Klein,  Pastor Conf. univ. Emil Bartoș, Pastor Lector univ. dr. Ioan Brie, Lector univ. dr. Emanuel Conțac, editorul cărții, și Ligia Taloș, traducătoarea acesteia. Moderatorul a fost Presbiter Lector univ. dr. Ciprian  Terinte.

În acest cadru au prezentate câteva detalii biografice ale scriitorului german, contextul teologic interbelic în care a apărut prima ediție a cărții și elementele teologice inovatoare pe care aceasta le aduce cu sine. Astfel, au abordate următoarele teme: diferența dintre „harul costisitor” și „harul ieftin”,  suferința ca necestitate a uceniciei, „extraordinarul” uceniciei creștine (aici s-a făcut o pertinentă comparație  între Dietrich Bonhoeffer și Richard Wurmbrand), asceza creștină în viața ucenicului și atitudinea ucenicului față de bunurile pământești. Doamne, ajută-ne să fim cu adevărat ucenicii Tăi!
  Despre I.T.P. Facultate Departament I.F.R. Cercetare Bibliotecă Studenţi
  Acreditare
Conducere
Consiliul Director al I.T.P.
Carta I.T.P.
Scurt istoric şi cadru juridic
Marturisirea de credinţă
Misiune şi obiective
Campus
Localizare I.T.P.
Program de studii/specializare
Adresabilitate şi perspective
Forme de învăţământ
Cadre didactice
Plan de învăţământ
Discipline
Structura anului universitar
Regulamente şi metodologii
Practica de specialitate
Taxe
Tipizate: cereri/diverse documente
Tipizate: contracte
Resurse didactice
Obţinere titluri didactice (condiţii)
Cărţi recomandate de I.T.P.
Cadru juridic
Conducere
Centrul de studiu I.F.R.
Misiune şi obiective
Adresabilitate
Materiale didactice
Procesul didactic
Taxe şi rambursări
Calendarul disciplinelor
Aspecte generale
Plan de cercetare
Jurnalul Plērōma
Simpozioane
Proiecte de cercetare
Publicaţii
Informaţii generale
Regulament bibliotecă
Catalog
Viaţa în campusul I.T.P.
Călătorii misionare
Încadrarea în slujire
Revista „Ecouri I.T.P.”
A.A.S.I.T.P.-ALUMNI

© Toate drepturile rezervate I.T.P. 2008-2010 index: 7854.