Studii exegetice în Noul Testament

 
Volumul de faţă, Studii exegetice în Noul Testament, cuprinde zece studii exegetice, făcute pe unele dintre cele mai viu disputate texte din Noul Testament. Pastorul Conf. univ. dr. John F. Tipei a reuşit, aplicând criterii biblice si ştiinţifice, să clarifice unele aspecte legate de textele pe care le ia in discuţie. Această carte le va fi de folos multora în slujirea la amvon şi în misiunea de a forma pe viitorii slujitori, în acord cu preceptele biblice si teologice, slujitori care, la rândul lor, sa fie capabili să dea o învăţătura sănătoasa şi altora. Din această categorie fac parte, desigur, studenţii de la teologie, cărora acest volum le va fi de un real folos.  
Cei care vor citi fără prejudecăţi studiile cuprinse in acest volum vor găsi răspuns la întrebările pe care si le-au pus adesea, atunci când au zăbovit asupra textelor din Scriptura care fac obiectul acestei cercetări, texte atât de diferit interpretate de către unii exegeţi, încât nu de puţine ori au ajuns la concluzii total opuse. (ediţia a II-a, Editura Pleroma/Institutul Teologic Penticostal, Bucureşti, 2005)

  Despre I.T.P. Facultate Departament I.F.R. Cercetare Bibliotecă Studenţi
  Acreditare
Conducere
Consiliul Director al I.T.P.
Carta I.T.P.
Scurt istoric şi cadru juridic
Marturisirea de credinţă
Misiune şi obiective
Campus
Localizare I.T.P.
Program de studii/specializare
Adresabilitate şi perspective
Forme de învăţământ
Cadre didactice
Plan de învăţământ
Discipline
Structura anului universitar
Regulamente şi metodologii
Practica de specialitate
Taxe
Tipizate: cereri/diverse documente
Tipizate: contracte
Resurse didactice
Obţinere titluri didactice (condiţii)
Cadru juridic
Conducere
Centrul de studiu I.F.R.
Misiune şi obiective
Adresabilitate
Materiale didactice
Procesul didactic
Taxe şi rambursări
Platforma Moodle
Calendarul disciplinelor
Aspecte generale
Plan de cercetare
Jurnalul Plērōma
Simpozioane
Proiecte de cercetare
Publicaţii
Informaţii generale
Regulament bibliotecă
Catalog
Viaţa în campusul I.T.P.
Călătorii misionare
Încadrarea în slujire
Revista „Ecouri I.T.P.”
A.A.S.I.T.P.-ALUMNI

© Toate drepturile rezervate I.T.P. 2008-2010 index: 6456.